Ratele la aceste împrumuturi vor creşte, după ce Euribor, principala rată de referinţă a pieţei interbancare din zona euro, a atins cel mai mare prag din ultimul an şi patru luni. Parlamentul European a decernat joi prestigiosul premiu Saharov pentru libertate de gândire disidentului cubanez Guillermo Farinas. Moscova are un nou primar. Vineri se deschide pe malul lacului Leman din Elveţia, al 13-lea sommet al Francofoniei.
Românii care au credite în euro nu au motive de bucurie. Ratele la aceste împrumuturi vor creşte, după ce Euribor, principala rată de referinţă a pieţei interbancare din zona euro, a atins cel mai mare prag din ultimul an şi patru luni. Pe de altă parte, leul şi-a continuat tendinţa de depreciere în faţa monedei unice europene. Discutăm despre toate acestea în 40 de minute.
Austeritatea a devenit cuvântul de ordine în Europa. După Grecia, Irlanda, Italia şi Spania a venit rândul Marii Britanii să anunţe măsuri economice de o duritate fără precedent. Echivalează însă austeritatea cu o reţetă miracol pentru ieşirea din criză? Încercăm un răspuns în emisiunea din această seară.
Parlamentul European a decernat joi prestigiosul premiu Saharov pentru libertate de gândire disidentului cubanez Guillermo Farinas. Barbatul a făcut de 23 de ori greva foamei împotriva regimului comunist de la Havana. Au apărut însă şi primele opinii critice faţă de această alegere, având în vedere că este a treia oară în zece ani când premiul este decernat unei persoane sau organizaţii care militează împotriva regimului Castro.
Moscova are un nou primar. Serghei Sobianin, un apropiat de-al lui Vladimir Putin, îl înlocuieşte pe Iuri Lujkov, devenit adversar al Kremlinului. Preşedintele rus i-a cerut noului edil să facă o prioritate din combaterea corupţiei. Corespondentul RFI Liviu Iurea ne va spune mai multe.
Vineri se deschide pe malul lac