"Oaoauu, ce frumoasă este!", şi-au spus elevii clasei a V-a la prima întâlnire cu cea care avea să le fie dirigintă. Aflaseră ei de pe la colegii lor mai mari că sunt norocoşi să aibă o aşa profesoară, dar nici prin minte nu le trecea că o să prindă un aşa drag de materia pe care o predă sau, mai cu seamă, că o să ajungă ca, în miez de noapte, să poată să-i dea telefon atunci când sunt la ananghie. Sau că o să înveţe să cânte, să danseze, să joace teatru şi, pe deasupra, să mai câştige şi o groază de premii.
Graţiela Popa este profesoara lor de matematică. A ştiut de prin clasa a V-a că ăsta va fi drumul pe care îl va urma. De la mama, şi ea cadru didactic, i se trage dragostea de a lucra cu copiii. A început să participe la olimpiade, dar niciodată nu a reuşit să treacă de fazele judeţene. Ţintea naţionala. Aşa se face că, de cum a ajuns la catedră, visul său s-a răsfrânt asupra elevilor. N-aştepta ca ei să ajungă în clasa a V-a pentru a-i cunoaşte. Cu voia învăţătoarei, în fiecare an, deschidea uşa elevilor din clasa a IV-a, îi strângea într-o clasă pe toţi cei dornici să se joace cu cifrele şi se apuca de treabă. Multora, odată ajunşi în clasa a V-a, materia li se pare floare la ureche. "La lecţiile de recapitulare iau culegeri de matematică, pentru că exerciţiile din manual deja nu mai prezintă interes, şi copiilor foarte buni le dau să lucreze suplimentar, pe foi, ca să pot să le iau acasă şi să le corectez."
Cu un teanc de diplome în faţă, profesoara se apucă să răsfoiască filă cu filă un album plin cu fotografii. Fiecare cu povestea sa. Dintr-o imagine răsare chipul unui elev merituos, din altele, zeci de capete zâmbăreţe, la munte, în tabăra de schi sau la mare, în tabără la Costineşti. Din octombrie până în luna mai, week-end de week-end, are programate concursuri şi olimpiade cu elevii. Ea însăşi a devenit organizator al concursului i