Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a afirmat vineri, la Pitesti, ca nu se teme de aparitia, la comanda politica, a unor stenograme ale convorbirilor sale telefonice, intrucat nu ar aduce nimic nou fata de ceea ce declara in mod public, relateaza Agerpres. "La mine ar putea sa existe in stenograme, eventual, ca l-am injurat sau l-am criticat pe Traian Basescu, dar eu fac lucrul acesta public, adica la mine nici nu mai este nevoie de stenograme", a spus Nastase.Totodata, el a recunoscut ca este posibil sa fi purtat cateva discutii telefonice si cu Sorin Ovidiu Vintu, dar continutul lor nu ar avea cum sa fie compromitator.
"Cred ca am vorbit de doua sau de trei ori cu domnul Vintu, dar banuiesc ca i-am reprosat atunci ca Realitatea TV a favorizat infractorul", a declarat Adrian Nastase, refuzand sa precizeze la favorizarea carui infractor se refera.Presedintele Consiliului National al PSD a atras atentia asupra faptului ca interceptarile telefonice abuzive reprezinta un risc pentru evolutia democratica a societatii romanesti, reamintind totodata ca prin acest gen de actiuni sunt incalcate o serie de criterii pe care Romania a trebuit sa le indeplineasca pentru a deveni membra a Uniunii Europene.
"Mie mi se pare ca intram intr-o atmosfera schizofrenica. (...) Ascultarile de telefoane si stenogramele ajuta la instaurarea fricii. Frica este de fapt singurul obiectiv realizat de Traian Basescu in acesti ani. El a reusit sa instaureze frica, frica oamenilor de a iesi pe strada ca sa nu fie dati afara de la serviciu, frica de a face greva, frica de a vorbi, teama de a te intalni cu unii si cu altii", a mai spus Nastase.Adrian Nastase a lansat vineri, la Pitesti, volumul 'Codul Zambaccian 3 - Toate panzele jos!', o selectie de editoriale publicate in ultimii trei ani in Jurnalul National, in care analizeaza si comenteaza principalele evenimente