Întrucât ne aflăm în plin sezon al stenogramelor, iar românul iubitor de internet nu mai pridideşte să-şi dea cu părerea despre relaţia dintre jurnalişti şi patronii lor, mă văd nevoit să revin un pic asupra subiectului pe care-l abordasem acum trei zile.

Un coleg îmi sugera de dimineaţă că n-ar fi recomandabil să insist, pentru că tema s-ar fi dezumflat de la sine, după ce a fost întoarsă de toţi editorialiştii pe toate feţele. Altul îmi atrăgea atenţia că mă aşteaptă un nou val de înjurături, căci orice opinie care nu înfierează mogulii e primită, automat, cu neîncredere şi suspiciune. Fie. Dar tocmai faptul că am consumat atâta cerneală, atâţia pixeli şi atâta energie mă face să cred că nu strică să punctez ce n-am apucat să punctez marţi.

Nu pot trece însă direct la miezul chestiunii fără a pomeni reacţiile stârnite mai ales aici, în lumea virtuală, de comentariul meu pe marginea conversaţiilor filosofico-porcoase dintre dl Vîntu şi angajaţii trustului său de presă. Ideea pe care am exprimat-o, că respectivele stenograme sunt irelevante din punct de vedere juridic în procesul în care susnumitul e acuzat de favorizarea infractorului, s-a topit ca o bucată de unt într-o tigaie încinsă. Nici nu s-a încheiat bine lectura, că forumiştii s-au şi repezit să mă facă una cu internetul!

Un domn sau o doamnă (greu de precizat) aprecia că suntem cu toţii o apă şi-un pământ. Că, odată angajaţi la mogul, nu mai avem conştiinţă, creier, suflet. Că ni le-am vândut pe salarii de mii de euro şi nu mai scriem ce gândim, ci doar ce ne dictează patronul prin telefon. Altul (sau alta) îmi reproşa că nu sunt patriot dacă-mi pun prea multe întrebări şi nu-l condamn, într-un glas cu publicul larg, pe nenorocitul de Vîntu! Câteva voci îmi cereau, de la obraz, să nu mai îndrăznesc să scriu dacă nu sunt de acord, sută la sută, cu antimoguliada preşedintelui Băsescu. @N