- Cultural - nr. 656 / 22 Octombrie, 2010 De ce poetii obisnuiesc sa se adune, sa se numere si sa se imparta-inmultindu-se astfel, la ceas de taina, in jurul Vetrei, vechi ori noi, depanand cu osebire in serile lungi, pluvioase, istorisiri de neam, populate cu eroi legendari care s-au petrecut demult de pe aceste meleaguri, stransi in chingile suspinului care numai acasa isi gaseste ogoiul? Cu inima un ciob de vitral sortit rugului, ei urca 'naltul fumegand al Crucii, s-aduca arderi de tot Iubirii. Fara popas urca spre Lumina tot mai aproape. Inima poetului incendiaza poemul-lumina, afirma Mariana Cristescu. Pesemne, stie ceva, poate a auzit in somn "cantecul trecerii de pe urma" al lebedei _ in rosul amurg. Drum lung, cum sa deslusesti aproapele din departe? Si cu ce inima, de vreme ce ea a ars _ nu de tot _ pe rugul acesta de liniste? Lacrimile prea mari ale cerului prefac in patinoar covorul de frunze-nrosite... Plang povestile, plang caii si cainii, iar copiii vin sa le stearga obrazul cu petale de crin. Sau poate ingerii? Tot una-i. Langa Vatra e cald si moleseala te cotropeste incet, pe nesimtite. Cand s-a intunecat? Naluci verticale parca-si iau zborul spre nemarginire. Nu le opresti, nu le chemi. Adie un duh de-nserare, venind de pe creste. In bazarul pastrat cu sfintenie dindaratul privirii, gasesti: o metopa, obsesii, relicve, oglinzi, un lamai inflorit, petale de mar cu miros de sare. Clovnii de ceara au evadat din Eden si s-au ascuns intr-o natura moarta jefuita de mere. Univers fabulos, populat de himere, de arlechini albastri, de "maci sangerii" ce "sfasie albul zapezii", de stele de mare febrile, inlantuite in piatra, de maini cautatoare-n abisuri ostile. In oglinzi fermecate, ursitoarele chicotesc. E lumea pe care ne-o ofera poeta, scriitoarea, jurnalista Mariana Cristescu, intr-o seara de taina, cu inima-amfora cazand precum o relicva, in ce