Gramatică obsesiv-compulsivă, asta întîlnim destul de des în epoca blogărelii, facebookelii etc. Un nou soi de reacţionarism care ar dori o limbă complet standardizată, fără vînă, fără viaţă, fără greşeli creative. Culmea, tocmai această grijă stupidă pentru limbă merge mînă în mînă cu un pamfletarism de doi lei şi cu o dorinţă de înjurături fără margini. Plus mult limbaj de lemn de corporaţie generat de şcoli de comunicare demne de regimuri “mai bune”.
De fapt, ecuaţia e simplă. Nimeni nu pare să mai creadă în forţa limbajului de a exprima orice fel de adevăr, orice fel de forţă. Am ieşit din zodia cuvintelor şi am intrat în zodia cifrelor, cum spune Groys: limbajul însuşi funcţionează ca marfă, deci e de la bun început mut. Iar “tirania cifrelor” (de audienţă) se văd şi în elitisme umaniste de doi lei şi în limbajul funcţionăresc, şi în glumiţele pretinşilor inovatori lingvistici de televizor.
Scrieţi şi vorbiţi interesant, inovaţi, ticluiţi. Ce m-a apucat? Uite m-a apucat aşa un sentiment de bine văzînd acest minunat filmuleţ cu un Stephen Fry vorbind despre cum vedem senzual şi excitant aproape în orice, dar nu mai vedem nimic în cuvinte.
Gramatică obsesiv-compulsivă, asta întîlnim destul de des în epoca blogărelii, facebookelii etc. Un nou soi de reacţionarism care ar dori o limbă complet standardizată, fără vînă, fără viaţă, fără greşeli creative. Culmea, tocmai această grijă stupidă pentru limbă merge mînă în mînă cu un pamfletarism de doi lei şi cu o dorinţă de înjurături fără margini. Plus mult limbaj de lemn de corporaţie generat de şcoli de comunicare demne de regimuri “mai bune”.
De fapt, ecuaţia e simplă. Nimeni nu pare să mai creadă în forţa limbajului de a exprima orice fel de adevăr, orice fel de forţă. Am ieşit din zodia cuvintelor şi am intrat în zodia cifrelor, cum spune Groys: limbajul însuşi funcţionează ca marfă,
