Că România este condusă prost a fost clar tot timpul, dar că nu reuşeşte să înveţe nimic din propriile greşeli e deja prea mult! Când ţările UE au reuşit să iasă din criză şi se tem de moarte să nu intre în alta, politicienii români - miniştri sau parlamentari - se comportă ca şi cum nici n-ar fi intrat.
Reducerea de taxe este exact lucrul pe care trebuie să-l facă statul acum. Atunci, unde-i greşeala Parlamentului, care a micşorat TVA şi impozitarea pensiilor?
Răspunsul este simplu. Orice buget are două componente care nu pot fi rupte una de alta: venituri şi cheltuieli. Cheltuielile sunt deja mai mari decât veniturile, dar în limita unui deficit bugetar impus de cel care îl finanţează - FMI. Astfel, pentru orice tăiere de venituri trebuie să existe o tăiere similară de cheltuieli. Orice altă variantă înseamnă incompetenţă sau demagogie. S-a văzut asta la mărirea salariilor din educaţie cu 50%, care s-a transformat într-o tăiere cu 25% după fuga capitalurilor, creşterea dobânzilor şi deprecierea rapidă a leului.
De obicei, Opoziţia ia rolul demagogului, iar Puterea - pe cel al incompetentului. De data asta, fiecare actor a jucat ambele roluri în acelaşi timp. Cinismul politic nu e o invenţie nouă, dar are o limită: a autodistrugerii. Când lucrurile devin grave, guvernele devin responsabile şi evită populismul, chiar dacă asta înseamnă să se sacrifice politic. Dacă asta nu se întâmplă, totul se transformă în haos şi circ, adică exact ce vedem de la începutul crizei.
O vreme, a funcţionat principiul că mărim deficitul pentru a ieşi din criză. Realitatea a demonstrat că e o soluţie nefezabilă. În loc să ajute la o tranziţie mai uşoară, împrumuturile n-au făcut decât să întârzie reformele. Efectele în economie n-au apărut. În schimb, cei dispuşi să ne împrumute au devenit tot mai puţini şi tot mai nervoşi. Iar nervozitatea de pe pieţele financia
