Într-o perioadă în care în fotbalul românesc nu se întâmplă nimic bun, numirea lui Hagi la conducerea celor de la Galatasaray ne face tare bine. Aveam nevoie de acest lucru chiar dacă, pe moment, este doar un câştig de imagine. Hagi nu a demonstrat încă nimic şi avem de aşteptam până să vedem rezultate, dar trăim satisfacţia că pentru două zile presa din Turcia, dar şi din Europa, şi-a amintit de România fotbalistică.

Cu o Naţională umilă, prăbuşită în clasamentul FIFA şi vecină de clasament cu Luxemburg, cu echipe de club care se zbat în mediocritate şi se bucură când ciupesc un punct în cupele europene, fotbalul românesc nu mai are parte de respectul pe care îl merită. Şi pe care l-a avut, odată, coincidenţă, cam pe vremea când pentru selecţionerii români Naţionala se contura abia după ce scriau primul nume: Hagi. De aproape un deceniu fotbalul românesc suferă. "Generaţia de aur" chiar a fost de aur şi după ce fotbaliştii s-au retras unul după altul ne-am dat seama că nu avem ce pune în loc.

Trăim de câţiva ani pe spatele lui Mutu şi Chivu, dar nu o să ne mai meargă mult. Şi ei sunt aproape de retragere. Iar în urma lor, neantul. Cu greu poţi să spui, acum, că "x" sau "y" este mare fotbalist. Ne-am păcălit de prea multe ori ca să mai credem în promisiuni. Zeci de "noul Hagi" sau de "noul Gică Popescu" ne-au fost băgaţi pe gât de-a lungul timpului dar nu am reuşit, până acum, să găsim unul singur care să fie măcar pe jumătatea lui Hagi. Aşa că, în lipsă de fotbalişti, de echipe, de rezultate, ne mulţumim cu ce avem. Acum îl avem pe Hagi antrenor la Galatasaray. Iar imaginile transmise din Turcia, cu suporteri care se îmbulzeau să-l atingă pe marele Gică, cu patroni adevăraţi, cu milioane adevărate, care-l văd pe român ca pe un salvator, ne ung pe suflet. Mulţumită lui Hagi, pentru moment, nu mai este chiar atât de rău să fii român.

Într-o p