Perioadă mai haotică parcă n-am trăit nici la începutul anilor ’90. Timpul şi-a ieşit din matcă şi nimeni nu pare a şti cum să-l bage la loc. De unde mă uit eu, cel puţin, aşa se vede. De unde stau alţii, se vede mult altfel. E un haos bine controlat, zic ei. Totul e manipulare, nu avem voie să cedăm nimic. Aş vrea să-i cred. Totuşi, salariile majorităţii bugetarilor sînt mici, indecent de mici, iar salariul umflat al cîte unui şofer de la nu ştiu ce minister nu ridică media. Profesorii din preuniversitar or fi manipulaţi, nu zic, dar au salarii dizgraţios de mici, la fel şi asistenţii, lectorii, chiar şi conferenţiarii. Mici erau salariile acestea şi în primăvară – acum, după tăierea cu un sfert, au ajuns un fel de bacşişuri. Cum să le ceri acestor oameni să disjunge raţional criza economică mondială şi efectele ei româneşti de acţiunea ministrului? Ei ştiu că n-au bani, că asta se întîmplă mai dramatic sub acest guvern cu care ministrul lor e solidar, se mai tem şi de schimbările pe care le anunţă noua lege a învăţămîntului, de mutarea clasei a noua la liceu, de noua structură a consiliilor de administraţie... Mai e oare nevoie să fie manipulaţi? Cu ce le ţine lor de cald (la propriu) şi de foame primenirea CNATDCU, salubrizarea mediului academic, ierarhizarea – în sfîrşit! – a universităţilor, introducerea de criterii de promovare compatibile cu cele din Vest şi cîte altele, măsuri salutare pe care eu le aştept cu nerăbdare şi pentru introducerea cărora cred că actualul ministru trebuie lăsat să-şi facă treaba pînă la capăt: e, pînă acum, singurul care s-a angajat la aşa ceva. Ghinionul lui şi al nostru e că aceste schimbări se suprapun peste o criză economică şi politică fără precedent la noi, criză gestionată mizerabil de un guvern care pare complet depăşit de situaţie. Dar ce-i de făcut cînd, totuşi, crezi că măcar unii dintre guvernanţi sînt bine inten