Primul Festival al Filmului Rus vine cu branduri solide, ca Tarkovski sau Mihalkov, dar şi cu o secţiune dedicată noului val.
Peliculele „Moscova nu crede în lacrimi", „Gară pentru doi", „Cătina roşie" au devenit adevărate hituri în timpul socialismului; dimensiunea politică nu era punctul lor tare, dar subtilitatea psihologică a relaţiilor, naturaleţea dialogurilor şi a situaţilor umane surprinse au fost foarte apreciate în România. „Mi-aduc aminte de o perioadă în care filmele ruseşti erau ce e mai bun la noi", sunt cuvintele prin care Alina Sălcudeanu de la CNC a deschis evenimentul. Din păcate, după '89, publicul a întors spatele cinematografiei ruse contemporane, aceasta devenind o necunoscută.
Inevitabilii Tarkovski, Mihalkov, Koncealovski
Festivalul, care se desfăşoară între 22 şi 28 octombrie, are două secţiuni: o parte nostalgică, a filmelor care au făcut istorie în URSS, şi una contemporană, a producţiilor de după 2000. Dacă filmele vechi sunt difuzate la începutul programului, filmele noi sunt proiectate seara. Dintre filmele vechi nu puteau lipsi cele semnate de regizorii-emblemă - Andrei Tarkovski („Copilăria lui Ivan" şi „Călăuza") Nikita Mihalkov („Străin printre ai săi" şi Andrei Koncealovski („Un cuib de nobili").
Mai tentante decât aceste filme, care au tot fost difuzate după '89, sunt cele care au făcut carieră în timpul comunismului, dar care au fost uitate după '89. „Stepa" (1977), de Serghei Bondarciuk, ecranizare a nuvelei omonime a lui Cehov, face o radiografie a sufletului rus prin intermediul unui băiat de la ţară care trebuie să meargă la şcoală la oraş. „Zboară cocorii" (1957), al lui Mikhail Kalatozov, este o poveste tristă despre o femeie care se căsătoreşte cu fratele logodnicului său, după ce acesta este ucis pe front. Chiar mai popular în România decât acesta a fost „Cătina roşie" (1973), al lui Vasili Şukş
