Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Falub: Voi da şanse tuturor jucătorilor de la Poli Iași

Publicat in Adevarul, vineri 22 octombrie 2010 ·

Spre deosebire de Ionuţ Popa, predecesorul său pe banca divizionarei secunde Poli Iaşi, Adrian Falub a declarat pentru „Adevărul de Seară" că se bazează pe toţi jucătorii pe care îi are momentan la dispoziţie pentru a ataca promovarea.

Adevărul de Seară: Ce ştiaţi despre Poli Iaşi înainte să preluaţi echipa?

Adrian Falub: Ca să fiu since, nu cunoşteam foarte multe. Eu personal eram decis să aştept până în iarnă, după care să evaluez ofertele care vor veni. Din acet motiv am fost surprins de interesul ieşenilor, motiv pentru care m-am interesat din scurt, iar informarea mea continuă pe zi ce trece la acest club.

ADS: După aproape o viaţă petrecută la Universitatea Cluj, ce sentimente vă leagă de „şepcile roşii"?

A.F.: Universitatea Cluj mi-a dat foarte multe în cei aproape zece ani pe care i-am petrecut acolo ca jucător. În acei ani, eram ca o familie acolo. Ca antrenor, am promovat Clujul după zece ani în care a stat în Liga 2 şi chiar Liga 3. Aşadar, consider că am echilibrat balanţa şi mi-am plătit datoria pe care o aveam faţă de Universitatea. În principiu nu cred că o să mai revin acolo, dar în viaţă nu se ştie niciodată.

ADS: Ionuţ Popa a anunţat că pentru a promova pe Poli Iaşi în prima ligă va avea nevoie de jucători experimentaţă. Dumneavoastră veţi acorda mai multe şanse tinerilor?

A.F.: Pentru mine nu există fotbalişti de 18 sau 30 de ani, ci jucători ai lui Poli. În acest moment am în lot de 33 de jucători, din care voi alege mereu pe cei mai în formă 18 la ora meciului. Nimeni nu va fi titular de drept, mai ales că încă nu-i cunosc atât de bine

Citiţi un interviu amplu cu Adrian Falub, noul antrenor al Politehnicii Iaşi, vinei, în paginile ziarului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 6 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°