Votul "din greşeală" pentru reducerea TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei nu este o excepţie pentru parlamentarii PDL. Cu o zi înainte, luni, PDL-iştii din conducerea celor două Camere au votat în unanimitate calandarul opoziţiei pentru moţiunea de cenzură, după care, prin Roberta Anastase, au avut o revelaţie: "Noi suntem împotrivă!". Sursa: Octavian Cocoloș
Episodul răzgândirii PDL-iştilor, după ce au pus unanim umărul la demersul opoziţiei, apare în stenograma şedinţei Birourilor Permanente reunite de luni, pentru tranşarea calandarului moţiunii de cenzură şi al angajării răspunderii de către guvern pe legea educaţiei.
PDL după ce votează pro: "Noi suntem împotrivă"
Astfel, deşi vicepreşedintele Camerei, PDL-istul Ioan Oltean tocmai propusese ca moţiunea să se voteze luni, pe 25 octombrie, nu miercuri, pe 27, aşa cum ceruse Mihai Voicu (PNL), toţi reprezentanţii PDL au votat pentru varianta opoziţiei.
"Ioan Oltean: Luni ar trebui să fie data la care să aibă loc dezbaterea moţiunii. Propun şi susţin acest termen.
Mircea Geoană: Am rugămintea să încercăm să nu reluăm această dezbatere.
Ilie Sârbu: Supuneţi la vot.
Mircea Geoană: Ştim argumentele care sunt în toate sensurile, v-am avansat următorul calendar pe care aş dori să vi-l supun votului: prezentarea moţiunii de cenzură în şedinţă comună a Camerelor reunite, miercuri, 20 octombrie 2010, orele 10.00 şi dezbaterea moţiunii de cenzură în şedinţa comună, miercuri, 27 octombrie 2010, orele 11.00.
Cine este pentru această propunere de calendar? Mulţumesc.
Cine este împotrivă?
Abţineri? Nu. Nu sunt voturi împotrivă sau abţineri.", se arată în stenograma şedinţei.
După încheierea votului, preşedintele Camerei, Roberta Anastase, revine însă cu o întrebare: "Staţi o clipă, ce aţi supus la vot?". Dialog