Cu greu, şi eu şi generaţia mea sau cei dinaintea mea îşi mai amintesc de Raluca Sterian, actriţă a Teatrului Naţional din Iaşi, la sfârşitul anilor 50, apoi a Teatrului Bulandra din Bucureşti, între 1962 şi 1964, când pleacă în Franţa, unde s-a căsătorit, după alţi patru ani, cu celebrul editor Jean-Jacques Nathan şi a devenit producătoare de filme. Cred că nu se număra printre actorii foarte cunoscuţi, era şi foarte tânără, iar viaţa ei foarte agitată era cam regula acelor vremuri şi n-avea cum să se evidenţieze. La peste patru decenii de la plecarea din ţară, în 2008, Raluca Sterian a publicat volumul "L'Ame tatouee" ("Suflet tatuat"), tradus de Editura Humanitas în acest an*), un fel de amintiri, o confesiune despre viaţa în România şi viaţa în Franţa de după plecarea din România. Înclin să cred, ca mulţi alţi comentatori sau cititori ai volumului, că amintirile intime ale Ralucăi Sterian sunt sincere, pentru că nu întotdeauna îi sunt favorabile şi nu evită să vorbească despre întâmplări pe care unii le eludează ori le ascund atunci când îşi povestesc viaţa. Fapt este că rezultatul e o naraţiune captivantă, o carte în care plonjezi - ori eu cel puţin aşa am făcut - cu reticenţe, dar care te prinde după pagini puţine şi dezvăluie un personaj viu, înţelept şi fascinant, pe cât, se pare, era de frumoasă actriţa.

Frapează mai multe lucruri. Întâi, fascinaţia pe care o avea asupra bărbaţilor. După nenumărate aventuri, de obicei cu bărbaţi mai în vârstă, între care şi un membru al Comitetului Central indicat prin iniţialele G.R. (Gogu Rădulescu cumva?), după mai multe căsătorii şi după un viol la Securitate (unde a fost interogată şi după propriile spuse torturată mai bine de un an), Raluca Sterian reuşeşte să plece din ţară căsătorindu-se cu un francez urât şi pe care nu-l iubea, de care divorţează cu mare scandal la Paris, dar unde, fireşte, nu duce