Terapiile comportamentale, practicate în străinătate încă din anii ’70, sunt recunoscute drept singura şansă de recuperare a copiilor cu autism.
Aceste terapii sunt accesibile doar copiilor care provin din familii cu o situaţie materială bună. Pentru restul, lupta este pe jumătate pierdută, fiindcă accesul la tratamentul gratuit, în spitale publice şi la fundaţii, este limitat. Autismul este o tulburare de dezvoltare de natură neurologică, manifestată în mod diferit de la o persoană la alta.
Dar, ca o trăsătură comună, persoanelor cu autism le lipseşte capacitatea de a comunica normal cu ceilalţi. Acest lucru înseamnă că vocabularul copiilor cu autism este sărac sau inexistent. De asemenea, ei pot avea întârzieri în dezvoltarea motorie, de aceea apar probleme de menţinere a echilibrului.
Mai mult decât atât, pot prezenta comportamente stereotipe, iar stimulii din lumea înconjurătoare nu au niciun efect asupra lor. Prin urmare, nu reacţionează dacă sunt strigaţi pe nume, dacă aud zgomote puternice şi nici nu înţeleg noţiunea de pericol.
Mulţi pediatri nu cunosc boala
În spitalele din România, diagnosticul de autism se pune, în cel mai fericit caz, la vârsta de trei ani. Cu această problemă s-a confruntat Daniela Bololoi, mama lui Mălin, un băieţel în vârstă de 3 ani şi 2 luni, ale cărui prime semne de autism s-au manifestat înainte ca micuţul să împlinească doi ani.
„La un an, avea reacţii spontane şi contact vizual normal, iar la un an şi 6 luni folosea în jur de 60 de cuvinte. Dar după această vârstă a stagnat şi apoi a intrat în regres. La 1 an şi 9 luni, nu mai comunica non-verbal şi nu mai răspundea când era strigat", povesteşte mama micuţului.
Terapiile comportamentale se încep cât mai devreme
Pediatrul copilului şi restul medicilor, la care mama lui Mălin a apelat încercând să înţeleagă de ce copilul regresa
