Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi tăcerea-i un răspuns

Publicat in Vocea Brailei, vineri 22 octombrie 2010 ·

Dacă mai aveaţi oarece îndoieli, acum e sigur. Suntem cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Statisticile FMI ne clasează la coada listei în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, calculat în funcţie de puterea de cumpărare. Cu alte cuvinte, nici măcar oficial nu o mai ducem bine.

Iar perspectiva nu e deloc îmbucurătoare, experţii FMI estimând că până în 2015 nu vom avea nicio şansă să atingem un standard de viaţă comparabil cu celelalte ţări din zonă. Sincer, nu aveam nevoie de o statistică FMI care să îmi spună asta. Şi eu, ca şi mulţi dintre dumneavoastră, am simţit-o pe propria piele. Însă, m-aş fi aşteptat ca măcar acest avertisment să fie tratat cu responsabilitate de politicieni. Mă aşteptam să considere această statistică un şut în fund, pe care, după ce-l primeşti scrâşneşti din dinţi, dar te mobilizezi astfel încât el să devină pas înainte. M-aş fi aşteptat la nişte zvâcniri patriotice, la nişte dezbateri aprige, la nişte discuţii sincere. Când colo?! Tăcere. Puterea s-a făcut că nu aude, iar opoziţia s-a mulţumit să şuşotească pe ici, pe colo eternul refren că Băsescu-i piaza rea, guvernul-i incompetent, toţi PDL-iştii sunt nişte hoţi. Şi gata! Subiect încheiat.

Pentru că altele-s problemele care-i macină pe ei şi care, din păcate, nu au nicio legătură cu necazurile noastre.

Şi chiar aşa, de ce le-ar păsa?! Iar ca să exemplific, nici nu am să merg foarte departe, am mă opresc aici, la noi acasă. De ce i-ar păsa, de exemplu, preşedintelui CJ Brăila, numărul 1 în plan local, că judeţul nostru nu doar că este printre cele mai sărace din România, ci, iată, şi din Europa? De ce ar avea insomnii din cauza asta când, în ultimul an, în timp ce mii de brăileni au rămas şomeri şi sute de firme locale au intrat în faliment, afacerile lui au mers strună. Ba, chiar, au înregistrat creşteri istorice. Şi asta din opoziţie cică. Ia înt

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 4 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 46 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 53 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°