Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sedinta solemna a Camerei Deputatilor la Iasi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 22 octombrie 2010 ·

Aceasta va fi organizata pe 2 noiembrie, in cadrul aniversarii Universitatii "Al.I. Cuza". Camera Deputatilor va organiza pe 2 noiembrie o sedinta solemna la Iasi. Evenimentul este consacrat celebrarii a 150 de ani de la infiintarea Universitatii "Alexandru Ioan Cuza". "Se implinesc 150 de ani de la infiintarea primei institutii de invatamint superior din Romania, «Al.I. Cuza». Toate celelalte institutii de invatamint de prestigiu din Iasi se trag din «Cuza». In sedinta de marti, Camera Deputatilor a acceptat sa vina la Iasi. Plenul Camerei va prezent in Aula de la Universitate. Vom pastra o traditie. La fiecare mare aniversare a Universitatii, Parlamentul a venit la Iasi. Asa s-a intimplat si la aniversarea de 50 de ani, precum si la cea de 100 de ani, cind a venit Marea Adunare Nationala. Senatul va veni, intr-o formula restrinsa, la sfirsitul acestei luni", a declarat deputatul PDL Marius Spinu, care a adaugat ca este initiatorul ideii. Acesta a mai spus ca multi parlamentari s-au aratat nemultumiti de costurile materiale la care va ajunge organizarea unei astfel de sedinte. "A fost o dezbatere in legatura cu cheltuielile pentru transportul si cazarea parlamentarilor. Cheltuielile pentru 330 de parlamentari ar fi in jur de 30.000-50.000 de euro, dar banuiesc ca nu vor veni toti. In plus, multi nu vor solicita cazare. Transportul va fi facut cu autocare, de la Bucuresti la Iasi si inapoi. Va fi decontata o singura noapte si un mic dejun", a mai declarat Marius Spinu. Si Senatul va organiza o sedinta speciala la Iasi, dar pe 26 octombrie. Desi initial la Iasi trebuiau sa vina toti senatorii, din, cauza votului privind motiunea de cenzura, se va deplasa doar o delegatie restrinsa a acestei Camere. Din delegatie vor face parte trei membri ai Biroului Permanent si membrii Comisiei pentru invatamint. Aceasta va fi organizata pe 2 noiembrie, in cadrul aniversarii Univers

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 30 minute
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 8 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 6 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 5 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 5 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 3 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 4 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°