În Franţa, liceenii şi studenţii rămân mobilizaţi împotriva reformei sistemului de pensii, iar manifestaţiile organizate seamănă uneori cu nişte revolte. La prima vedere, avem de-a face cu un paradox : nişte tineri care au între 15 şi 18 ani se îngrijorează astăzi de faptul că vor fi nevoiţi să muncească mai mult, înainte de a ieşi la pensie.
În Franţa, liceenii şi studenţii rămân mobilizaţi împotriva reformei sistemului de pensii, iar manifestaţiile organizate seamănă uneori cu nişte revolte.
La prima vedere, avem de-a face cu un paradox : nişte tineri care au între 15 şi 18 ani se îngrijorează astăzi de faptul că vor fi nevoiţi să muncească mai mult, înainte de a ieşi la pensie. Când eşti tânăr, nu te gândeşti de obicei nici la bătrâneţe, nici la pensie şi nici la moarte. Care să fie deci explicaţia acestei vaste mobilizări, uneori violente, a tinerilor ?, se întreabă mulţi sociologi, specialişti, comentatori.
Unii editorialişti, mai ales în presa de stânga consideră că aceşti tineri ies în stradă nu atât pentru că se tem că vor avea pensii de mizerie, ci o viaţă de mizerie, întrucât nu văd mare lucru la orizont.
Ei denunţă, în primul rând, o situaţie care ţine de prezent, de exemplu de faptul că şcoala franceză nu reuşeşte să repare inegalităţile sociale.
Aceşti tineri mai au impresia că sunt o generaţie pierdută sau sacrificată, că în faţa lor, piaţa muncii se restrânge, că actuala criză economică nu va schimba mare lucru.
Tinerii observă ce se întâmplă astăzi în Franţa, cât de scumpe sunt chiriile, cât de greu este să obţii o locuinţă de la stat, că în numeroase cartiere mărginaşe apar adevărate ghetouri.
Datorită acestei mişcări, spune un sociolog în cotidianul de stânga Liberation, tinerii se ancorează în societate, se politizează şi chiar se radicalizează.
Şi mai e ceva : tinerii nu văd cu ochi buni faptul că părin