Că Voxpublica a fost considerată de Vîntu o supapă lăsată liberă pentru a păstra credibilitatea trustului știți deja, ați citit-o în stenograme. Cine a urmărit platforma asta de comentarii știe că așa a fost: fiecare a scris ce a vrut și cum l-a dus capul. Ba unii și-au urmărit interesele personale și au fost recompensați cu sinecuri călduțe.

Că Vîntu vrea să își dreseze angajații să facă sluj, iarăși știți. Unii reușesc să țină capul sus (vezi cazul lui Doru Bușcu, el reușește să iasă onorabil din stenograme), alții nu trec de nivelul “da, șefu’, cum zici tu șefu’. E trist pentru presa română că unii jurnaliști se pretează la comenzi, la bunul plac al patronului? Este. Dar parcă este la fel de trist pentru societatea românească faptul că instituțiile au ajuns să fie folosite pentru scopurile și vendetele unei persoane. Transcrierile convorbirilor cu jurnaliștii nu aveau ce căuta la dosar, nu numai că nu aveau ce căuta în presă. Dar șeful cel mare a fost servit. Iar de data asta nu șeful Vîntu, ci șeful Băsescu. Care nu folosește un trust creat de sine însuși (fie și din bani murdari) pentru a-și înfrânge dușmanii, ci statul, acel stat pe care spune că vrea să îl reformeze.

Mă distrează satisfacția cu care scriu editorialiștii mogulului băsescian: “vedeți de ce am scăpat? ce era să pățim? să ajungem pe mâna lui Vîntu, Geoană, etc.”. Ei, așa credeam și eu anul trecut. Unde am ajuns însă? La domnia bunului plac al unui personaj răzbunător, care nu se împiedică de principiile statului de drept în a-și urma scopurile vindicative și care subordonează instituțiile statului bunului plac. Nu prea mai văd care este diferența față de guvernarea Năstase. Doar el mai reușise să își însușească aparatul de stat într-o asemenea măsură. Ca să nu mai vorbim de faptul că măcar hoții de atunci nu erau proști ca ăștia de acum.

Așa că cel mai trist din toată povestea