Mestecăm de-a valma şniţele şi asfixieri, escalopuri şi aruncări pe geam, baclavale şi orori pedofile. Inadecvarea a dispărut.

Oiştea inadecvării izbeşte în gardul bunei-cuviinţe. Se aude o bufnitură surdă, de berbec care împunge poarta cetăţii sub asediu. Între nucă şi perete începe dansul iubirii abrupte. Există atâtea lucruri „ca nuca-n perete", încât pericolul devine inevitabil. Iar acest pericol se cheamă normalitatea anormalului. Nimic din ce e obscen, strident sau mincinos nu mai impresionează. Cocktailul de promiscuitate, şoc, prost gust, violenţă şi mârlănie e turnat cu polonicul peste orele de maximă audienţă şi pe prima pagină a gazetei. Crima oribilă de la ştiri ajută dumicatul să alunece pe gât. Mestecăm de-a valma şniţele şi asfixieri, escalopuri şi aruncări pe geam, baclavale şi orori pedofile. Inadecvarea a dispărut. Bunele nu se mai pot despărţi de rele, totul se consumă laolaltă. De ce? Din cauza crizei de timp, răspundem pitulaţi după alibiul omului contemporan. Dar oare nu cumva şi din cauza anemierii tot mai alarmante a discernământului? Cu siguranţă.

Sub semnul nucii în perete, ziarele pe care le deschid zilnic (şi uneori, recunosc, silnic) livrează zeci de exemple ale inadecvării. Nu mă pun de-a curmezişul progresului, al reclamei sau al plasării de produs. Încerc să înţeleg rigorile pieţii şi concesiile aferente. Cu toate acestea, încerc un anume disconfort când văd atâtea articole împodobite cu zurgălăi publicitari fără legătură cu textul, ba chiar în răspărul lui. Indiferent dacă vorbim de presa generalistă, de tabloide sau de ziarele de sport, fenomenul arată la fel de neplăcut. Cu un an şi jumătate în urmă, în josul unui articol despre înmormântarea handbalistului Marian Cosma se aşternea o reclamă la viagra care promitea erecţii de piatră. Chiar nu răspunde nimeni pentru aceste gafe? Reformulez. Chiar nu-şi dă seama nimen