1.800 de angajaţi din sistemul sanitar din Alba s-au hotărât să dea statul în judecată. Cadrele medicale susţin că salariile au fost reduse cu 25% ilegal. Zilele următoare oamenii vor depune cererile de chemare în judecată.
Cadrele medicale din judeţul Alba s-au înscris pe liste şi au cerut ajutorul sindicatului Sanitas. „Noi suntem prestatori de servicii medicale şi credem că pentru noi nu trebuia aplicată dimunuarea salariilor. Vom contesta felul în care angajatorii au pus în aplicare prevederile legii nr. 118 din 2010 referitor la diminuările salariilor bugetarilor. Noi credem că diminuarea salariilor cu 25 de procente încalcă cel puţin şapte legi“, a precizat Marius Sepi, lider Sanitas Alba.
„Am ajuns să cred că lucrez degeaba“
Rodica Zerieş are 40 de ani şi este asistent farmacist la Spitalul din Blaj. „După o lună întreagă de muncă am ajuns în situaţia să plec acasă cu 560 de lei. Nici înainte nu am avut salarii prea grozave, dar acum am ajuns să cred că lucrez degeaba. Aşa nu se mai poate, aşa că am semnat pentru chemarea guvernanţilor în judecată“, a spus Rodica Zerieş, asistent farmacist la Spitalul din Blaj.
Cadrele medicale spun că pierderea unor sporuri şi diminuarea salariilor cu 25 de procente le-a adus în pragul disperării. „Costurile vieţii sunt foarte ridicate, foarte mulţi avem rate la bancă, destul de greu. Au fost tăiate şi anumite sporuri. Dacă trag linie şi adun este vorba de pierdere de 45% şi aceasta mă nemulţumeşte“, a declarat Mihaela Birilă, asistentă la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului de Urgenţă din Alba Iulia.
Plângere la Tribunalul Alba
„Acum pregătim acţiunea pe care o vom depune la Tribunalul Alba. Din ce am discutat până acum cu o parte dintre cadrele medicale, care sunt afiliate la sindicatul Sanitas Alba vom contesta felul în care angajatorii au pus în aplicare prevederile legii prin