FADE OUT 2010... iarna Calea Victoriei, trotuarul care pleacă de la Capşa spre Palat, noaptea, camera urmăreşte un personaj văzut din spate. Sunetul de stradă se amestecă cu Sonata pentru vioară şi pian de Cézar Franck, prima mişcare... Drumul personajului se amestecă, în secvenţe suprapuse, cu intrarea principală a Odeonului, apoi cu cea a artiştilor (din pasaj). Zgomotul străzii începe să domine muzica şi o acoperă complet pe... FADE BLACK ...ca şi cum povestirea s-ar fi speriat şi ar fi căzut la montaj. Se reia secvenţa înapoi. Cînd s-a ajuns la primul cadru, acesta e lăsat să se instaleze cîteva secunde. Personajul, văzut din spate, îşi aprinde o ţigară. Plimbarea începe, urmărită de cameră, dar acum Sonata a fost înlocuită de introducerea la Lhasa, Je me sens coupable, iar sunetul străzii e mai scăzut. Camera înregistrează, în unghi subiectiv, intrarea principală a Odeonului, dar personajul nu se mai deplasează către intrarea actorilor, ci îşi continuă drumul pe acelaşi trotuar, către Palat, iar apoi către Amzei. Montajul sare peste bucăţi de drum, personajul e însă păstrat. STOP CADRU (piesa Lhasei continuă, neîntrerupt, dominînd discret zgomotul străzii) Intrarea în Teatrul ACT. Apoi personajul intră în gang şi, în contre-jour, reuşim să-i sesizăm profilul. CLOSE UP Pe profilul lui Dabija, care deschide uşa. FADE BLACK (...) TITLU: 1994, portet în Cinci divane ad-hoc... (Fundal sonor de comentariu, Mulatu Astatke, Yekatit/ Februarie) Voioşia şi degajarea lui Alexandru Dabija pot înşela pe foarte mulţi, într-o lume ca a noastră în care, după mai bine de un secol şi jumătate de civilizaţie „modernă“, îngustimea de spirit continuă să fie confundată cu profunzimea, morocăneala cu autoritatea, lentoarea cu temeinicia, butada cu umorul, iar umorul cu uşurătatea. Dabija e dificil de portretizat nu pentru că n-ar fi fotogenic, ci pentru că, atunci cînd îl cun