Anul Renaşterii a trecut aproape neobservat la noi în 2008, cînd a fost sărbătorit în Ungaria, în cinstea regelui Matia Corvin, deşi ilustrul suveran maghiar s-a născut într-un oraş inclus astăzi în România. Mai mult, el a domnit şi peste ţinuturile româneşti, şi direct, în Transilvania, Parţiu şi Banat – părţi ale regatului său –, dar şi indirect, în calitate de suzeran (în raport cu unii dintre domnitorii Ţării Româneşti şi, de la o vreme, şi cu Ştefan cel Mare al Moldovei). Se va fi socotit, în mod ipocrit, că serbările maghiarilor nu sînt şi ale noastre, deşi regele Matia tocmai că este, la fel cum şi Renaşterea însăşi s-a manifestat în cultura română (orice ar crede Eugen Negrici). Să mai amintesc şi circumstanţa politică a prezenţei UDMR în Guvernul României ar însemna să dau şi argumente politice ideii că sărbătorirea ar fi meritat atenţie şi la noi. În loc de aşa ceva, lumea cărturărească a preferat să îşi vadă de treabă, ignorînd prilejul. În contextul dat, însă, un ONG maghiar, intitulat „Balassi Intézet“, împreună cu Guvernul maghiar însuşi au finanţat un volum colectiv elaborat de istorici maghiari din Transilvania, dedicat Clujului renascentist. După prima ediţie, în maghiară, a urmat şi traducerea românească, fiind publicată la Cluj, de către Asociaţia Kolozsvár Társaság, în 2009. Tradusă de Kosztin Ildikó, lucrarea cuprinde douăsprezece capitole de sine stătătoare, datorate unui număr egal de specialişti, sub coordonarea universitarului Kovács András. Apariţia volumului marchează o dată pentru că, după ce Lukács Jozsef a spart tăcerea prin cartea de autor Povestea oraşului comoară (2005) şi, ulterior, prin albumul Clujul gotic (2007), reticenţa tradiţională a autorilor maghiari de a-şi deschide tezaurul de cunoştinţe despre trecut şi publicului de limbă română a fost lăsată deoparte. Încetul cu încetul, Capitala transilvană îşi dezvăluie astfel