Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul din Bacău a primit autorizație de funcționare pentru următoarea jumătate de an (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 22 octombrie 2010 · ·

Aeroportul „George Enescu" din Bacău este tranzitat zilnic de zeci de persoane din Neamț, Brăila, Vaslui, Buzău, Galați dar și din oraș care pleacă direct către Londra, patru destinații din Italia dar și către alte locații din țară.

Oamenii așteaptă nerăbdători pe un hol destul de strâmt, fie să plece într-o călătorie, fie să-i întâmpine pe cei dragi care se întorc din străinătate.

"Am mai văzut aeropoarte și în străinătate și în țară, cel din Bacău, deși paradoxal este cel mai mare din Moldova, are un spațiu de așteptare mic, plus că toaletele sunt ca în avion ca dimensiune", ne-a zis Iulian Sabău, un tânăr de 35 de ani, proaspăt întors din Anglia.

Construit în 1946 și devenit aeroport internațional în 1975, aerogara a fost gândită pentru un aflux de circa 10.000 de pasageri pe an, ori în prezent ea este tranzitată de circa 200.000.

În anul 2009, Consiliul Județean Bacău a concesionat aeroportul firmei Blue Aero, devenind astfel singurul aeroport din Moldova administrat de o firmă privată.

"Ca urmare a contractului de concesionare pe 34 de ani semnat cu Consiliul Județean în iulie 2009, ne-am obligat să facem modernizări de circa 45 de milioane de euro. Vom începe cu pista, căile de rulare și vom continua cu platforma, un nou terminal și căi de acces", a explicat Răzvan Rizea, administratorul Blue Aero, firma care se va ocupa de modernizarea aeroportului, aflată în subordinea Blue Air.

Deși s-a vehiculat că modernizarea pistei ar fi trebuit să se finalizeze în decembrie, iar noul terminal în iunie 2011, lucrările nici măcar nu au început.

"Am obținut toate avizele, inclusiv de la Agenția de Protecția Mediului, dar acum ne mai trebuie un ultim aviz de la Apele Române. Sperăm că într-o săptămână să rezolvăm cu toate documentele și să solicităm autorizația de construcție de la Consiliul Ju

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°