Atunci când i-a apărut albumul de fotografii "Corespondent de război", în 2007, la Humanitas, i-am reproşat lui Adelin subţirimea textelor explicative şi caracterul "turistic" al multora dintre fotografiile făcute de el pe timpul războaielor pe care le "acoperise" în Irak, Palestina, Liban, în închisoarea de la Guantanamo. Abia acum, după ce am citit poveştile din spatele poveştilor spuse de Adelin la televizor am înţeles acele fotografii: atât textele, cât şi imaginile sunt felii de război adevărat, decupate de Adelin cu toate riscurile, modestia şi mai ales priceperea celui mai titrat reporter special de televiziune de la noi. Poate unicul autentic şi de nivel internaţional, oricum o instituţie-reper a presei noastre mioritice.
La fel ca albumul în cauză, volumul "Războaiele mele"* este o premieră pe piaţa publicistică românească, Adelin Petrişor fiind primul jurnalist care-şi publică amintirile despre cum a realizat reportajele sale de război şi interviurile cu personalităţi internaţionale greu accesibile. Cartea lui Adelin era mai mult decât necesară, ea alăturându-se astfel prin sinceritate, obiectivitate şi spectaculozitate volumelor cu subiect similar, dar de o mai mare amplitudine istorică şi politică, semnate de legendarii corespondenţi britanici de război Martin Bell - "In a Harm Way" (experienţa bosniacă a viitorului membru al Parlamentului britanic) sau, mai ales, cea a lui John Simpson (la un moment dat redactorul-şef al ştirilor externe ale BBC) - "Strange Places, Questionable People". Actualii şi mai ales viitorii istorici şi comentatori ai media româneşti vor fi extrem de fericiţi cu această carte, deopotrivă inedită şi fermecătoare, tot aşa cum colegii de breaslă, "secta lui Adelin" cum îi spunea Cătălin Tolontan, vor putea culege câteva experienţe şi lecţii valoroase de jurnalism, de onestitate, de viaţă de reporter-soldat compatib
