Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 şcoli fără căldură din indiferenţa Primăriei Timişoara

Publicat in Jurnalul, vineri 22 octombrie 2010 ·

Grupul şcolar Industrial Electrotimiş i-a trimis pe elevi acasă joi dimineaţă, din cauza frigului din clădire. Deşi datoriile au fost plătite, Eon Gaz a cerut o garanţie pentru o lună de zile, din cauză că grupul şcolar a fost considerat rău platnic. Într-o situaţie disperată se află nu mai puţin de 15 şcoli şi grădiniţe din Timişoara, care riscă să rămână fără căldură, apă şi curent din cauză că primăria Timişoara nu a plătit facturile restante.

Frigul, vacanţă forţată

Alături de banii pentru garanţie, unitatea de învăţământ a trebuit să plătească şi taxa de rebranşare. Din cauza lipsei fondurilor, până să fie făcute aceste plăţi, elevii s-au trezit într-o temperatură apropiată de cea a îngheţului, în condiţiile în care la Timişoara, joi dimineaţa se înregistrau minus 2 grade Celsius.

Nu mai puţin de 15 grupuri şcolare timişorene au rămas fără căldură, chiar îniante de debutul iernii. Agentul termic a fost suspendat din cauza datoriilor către furnizorul de căldură. Elevii învaţă în frig, la fel ca şi copiii din unele grădiniţe, care se află în aceeaşi situaţie. Managementul dezastruos al primăriei a dus elevii în pragul disperării: din cazua datoriilor unele şcoli ar putea rămâne şi fără curent electric, gaz şi apă curentă.

Mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu

În pragul iernii, mai multe şcoli şi grădiniţe din Timişoara nu au încălzire deoarece compania de gaz le-a debranşat de la reţea pentru neplata datoriilor. Situaţia este însă şi mai gravă, unităţile de învăţmânt riscând să fie deconectate şi de la curent, existând somaţii şi pentru neplata facturilor de salubritate. Preşedintele PNL Timişoara, Petru Ehegartner, care este şi consilier municipal, consideră că frigul iarăşi a prins autorităţile nepregătite. "Venirea sezonului rece, ca de obicei, pe noi ne surprinde nepregătiţi. Este vorba de o serie d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 5 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 2 ore
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 4 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/4°
Constanta
acum

vin.

0°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°
lun.

-0°/4°