Anne Holt
Aşa ceva nu se întâmplă niciodată
Editura Trei
Anne Holt, fost ministru al justiţiei în Norvegia, procuror, avocat şi jurnalist de televiziune, este autoarea unor serii de romane poliţiste cunoscute în toată lumea. "Aşa ceva nu se întâmplă niciodată" este al doilea volum din seria Vik şi Stubø (după "Eroare judiciară", Editura Trei, 2009). O vedetă a unui talk-show foarte popular în Norvegia este descoperită asasinată în locuinţa ei, cu limba tăiată şi despicată, ambalată frumos într-o corolă confecţionată din hârtie. Mesajul este clar: o minciună a costat-o viaţa. Când un al doilea corp feminin, cel al tinerei Vibeke Heinerback, liderul unui partid de extremă dreapta, este găsit crucificat pe peretele propriei camere, inspectorul Yngvar Stubø este însărcinat cu ancheta. Un roman poliţist palpitant. Traducere de Liliana Urian.
Herta Muller
Călătorie într-un picior
Editura Humanitas fiction
Romanul a apărut în 1989 şi este primul pe care scriitoarea germană de origine română
l-a publicat după plecarea din România. Eroina este o tânără care părăseşte o ţară aflată în plină dictatură, dar rămâne străină şi în ţara de adopţie. O carte despre singurătate şi alienare, cu descreiri dure, un limbaj rece, dar, au insistat criticii, poetic şi strălucit, "fără a încerca prin aceasta o evadare". "O carte superbă" (The New York Times Book Review). Traducere din germană de Corina Bernic
Fabiola Stoi
Călătorie la Louisville
Editura Vremea
Un volum de debut, cu douasprezece povestiri scrise în tehnici variate: naratiunea la persoana intai (in care povestitorul este o tanara fata, o tanara mama sau un agent de vanzari), precum si povestiri la persoana a treia, un monolog adresat in mediul universitar, pagini de jurnal, o povestire epistolara sub forma catorva scrisori trimise de pe front. Personajele ac