Hexagonul a intrat în cea de-a 11-a zi de blocaje, economia pierde miliarde de euro, iar francezii se pregătesc de o vacanţă prelungită. Jandarmii au rechiziţionat ieri rafinăria Grandpuits, blocată de mai multe zile de angajaţi, în timpul luptelor fiind răniţi trei protestatari.
Sindicatele sunt hotărâte să apeleze la justiţie pentru a contesta preluarea prin forţă a rafinăriei Grandpuits, din Île-de-France.
Mai citeşte şi:
Stimul contra austeritate
„Cum se poate accepta, în ţara drepturilor omului, împiedicarea dreptului la grevă?", au protestat angajaţii rafinăriei care asigură aprovizionarea Parisului. Prefectul din Seine-et-Marne afirmă însă că acţiunea are acoperire legală, fiind vorba „de un caz de urgenţă".
Ministrul de Interne, Brice Hortefeux, a ţinut să-i liniştească pe francezi, precizând că rezervele de carburant sunt suficiente pentru mai multe săptămâni. Peste un sfert dintre benzinării nu sunt aprovizionate, iar multe sunt aprovizionate parţial, din cauza blocării activităţii la 12 rafinării.
Hortefeux a mai spus că forţele de ordine vor continua să deblocheze depozitele ocupate, aşa cum a cerut preşedintele Nicolas Sarkozy. În pofida asigurărilor făcute de Hortefeux, două departamente din Normandia Superioară au trecut la raţionalizarea benzinei.
Proteste pe bandă rulantă
În Seine Maritime, aprovizionarea a fost limitată la 30 de litri pentru maşini şi 150 de litri pentru camioane, iar în Eure, la 20 de litri, respectiv, 150 de litri. Senatul urma să voteze aseară proiectul de lege care a declanşat manifestaţiile. Indiferent de rezultatul votului - proiectul trecând deja de Camera Inferioară -, sindicatele au anunţat că nu vor renunţa la blocaje, iar la 28 octombrie - zi în care Parlamentul ar urma să voteze forma finală a proiectului reformei pensiilor - şi 6 noiembrie - câ