Aceasta spune că nu se va opri până când nu vor creşte salariile
UPDATE, ora 17.00 : "Este singurul profesor din judeţ care face greva foameni, nu mai avem un alt caz. Este în regulă deoarece este o decizie unilaterală iar dumneaei a respectat legea, a depus la DSP şi poliţie documetele pentru acest act. De la noi nu are nevoie de nici o aprobare", a spus
Petru Carcalete, inspector şef la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Cadrul didactic spune că a recurs la acest protest extrem după ce a încercat prin toate metodele legale să atragă atenţia asupra problemelor pe care le au profesorii. Aceasta amai menţionat faptul că va renunţa doar în momentul în care va ajunge pe patul de spital.
De la primele ore ale dimineţii, liderul sindical din Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu" din Fălticeni a intrat în greva foamei.
Profesoara Viorica Ioniţe va veni la catedră zilnic, însă va refuza să mănânce până când Ministerul îi va rezolva cerinţele.
Aceasta spune că doreşte să fie solidară cu profesoara din Caracal care se află în greva foameni de pe data de 26 august.
Motivul principal este salariul tăiat cu 25% şi numărul insuficient de cadre didactice din învăţământul românesc.