Giganţii lui Aurel Vlad bat la porţile Mogoşoaiei
Recent, Galeria Cuhnia a Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi-a deschis porţile uriaşilor ale căror picioare stau pe pământ, dar ale căror priviri se află deja în cer. Suferinţă, rugăciune şi mântuire scrie pe feţele şi pe mâinile lor, iar tatăl lor pământesc, marele sculptor Aurel Vlad, îi aduce la Cuhnia ca la un botez al comunităţii.
Giganţii rugători ai lui Vlad vor sta Palatele Brâncoveneşti şi în luna noiembrie, iar întâlnirile publicului cu ei promit să conducă la întrebări, meditaţii şi revelaţii.
Numele expoziţiei este "Gest şi adevăr" (foto 1).
Prometheii anului 2010 au ajuns printre noi
Miercuri, 13 octombrie, la Clubul Prometheus din Capitală, juriul format din Andrei Pleşu - preşedinte, Eugen Negrici (literatură), Dan Dediu (muzică), Ruxandra Demetrescu (arte vizuale) şi Ion Caramitru (artele spectacolului), a desemnat laureaţii celei de a IX-a ediţii a Marilor Premii PROMETHEUS:
Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia a fost câştigat de Victor Rebengiuc (sectiunea artele spectacolului).
Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima: Andrei Terian (secţiunea literatură).
Finaliştii Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Omnia au fost:
secţiunea literatură: Ştefan Agopian;
secţiunea muzică: Valentin Gheorghiu;
secţiunea arte vizuale: Ion Grigorescu;
secţiunea artele spectacolului: Victor Rebengiuc.
Finaliştii Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Prima au fost:
literatură: Andrei Terian;
muzică: Tiberiu Soare;
arte vizuale: Adrian Ghenie;
artele spectacolului: Florin Şerban.
Premiile, acordate de Fundaţia Anonimul unor artişti români pentru întreaga carieră şi pentru debut au o valoare neta de 100.000 lei (Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia), respectiv 10.000 lei (Marele Pr