Băncile din România, Ungaria şi Bulgaria sunt cele mai vulnerabile din Europa de Est la o repetare a crizei, întrucât volumul de împrumuturi neperformante rămâne ridicat, iar avansul economic lent limitează creditarea, potrivit agenţiei de rating Fitch. "Băncile nu o duc prea bine, mai ales din punct de vedere al calităţii activelor, în România, într-o oarecare măsură în Ungaria şi mai puţin în Bulgaria. Sistemele bancare din România, Ungaria şi Bulgaria par, de asemenea, a avea o situaţie mai slabă din cauza dezechilibrelor macroeconomice", a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, Michael Steinbarth, director la Fitch Londra, potrivit Mediafax.
În perioada crizei, băncile din Europa de Est, inclusiv diviziile UniCredit, cele ale Erste Group şi Societe Generale, au refinanţat cu dificultate datoriile, inclusiv cele contractate pentru împrumuturi ipotecare în valută şi credite de consum. Băncile din România şi Bulgaria sunt ameninţate şi de riscul unei extinderi a crizei datoriilor din Grecia, în timp ce în Ungaria taxa suplimentară instituită asupra sectorului diminuează profiturile.
Chiar dacă Europa de Est îşi revine din cea mai gravă criză a ultimilor 20 de ani, politicile de austeritate ale guvernelor limitează creşterea economică, în contextul în care Uniunea Europeană vrea să împiedice o escaladare a crizei datoriilor.
Reducerea datoriilor limitează creşterea economică
În România, eforturile de reducere a datoriilor în următorii ani vor limita avansul economic, a afirmat Steinbarth. Guvernul trebuie să scadă deficitul bugetar de la 7,2% anul trecut la 6,8% anul acesta, parte a acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional.
Premierul ungar Viktor Orban s-a angajat să reducă anul următor deficitul bugetar sub limita de 3%, acceptată în Uniunea Europeană. Totodată, Bulgaria trebuie să coboare deficitu