Printre numele grele care solicită conducerii Baroului Timiş primirea în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen se numără generalul de brigadă Gheorghe Cosneanu, procuror militar, şeful Direcţiei de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor din cadrul Ministerului Apărării, Florian Muntean, fost procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, Ana Valentina Claici, notar public, Anca Buta, judecător la Curtea de Apel Timişoara, Delia Iuşan - soţia fostului preşedinte al Tribunalului Timiş, Lucian Iuşan, decedat în 2008 în urma unui tragic accident de circulaţie -, jurist la Direcţia Vamală Timişoara, dar şi Rodica Mărioara Măgurean, judecător la Tribunalul Caraş-Severin. Dacă în primele cazuri nu există, deocamdată, opoziţii la cererile de intrare în Baroul Timiş, în cazul judecătoarei Rodica Măgurean s-au făcut auzite, deja, voci care contestă eventuala avizare pozitivă a cererii magistratului reşiţean.
„Nu sunt de acord cu acceptarea în Baroul Timiş a doamnei judecător Rodica Măgurean, de la Tribunalul Caraş-Severin, şi de aceea voi face opoziţie scrisă. Este de notorietate faptul că doamna judecător a fost cercetată de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce un grup de avocaţi din Baroul Caraş-Severin a acuzat-o de pronunţarea mai multor sentinţe discutabile în dosarele în care una dintre părţi era apărată de Nicolae Barac, fostul soţ al preşedintei Curţii de Apel Timişoara, Lidia Barac", ne-a declarat avocata Carmen Obârşanu. Verificările noastre au scos la iveală faptul că pe rolul Secţiei pentru Judecători din cadrul CSM se află dosarul 11/J/2010, în care Rodica Măgureanu este judecată pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii, dar şi pe cele ce interzic magistraţilor or