Un ofiţer SRI şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu au fost reţinuţi de procurorii DNA, pentru comiterea unor acte de corupţie, au declarat surse judiciare. Procurorul Florin Apostu şi ofiţerul Tiberiu P. vor fi prezentaţi judecătorilor, în vederea eliberării de mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Surse apropiate anchetei susţin că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, a fost reţinut în urma unor investigaţii ale procurorilor DNA, fiind cercetat pentru luare de mită şi distrugerea unor probe în dosare. Florin Apostol este acuzat că ar fi luat între două şi trei mii de euro pentru a favoriza unele cause penale pe care le instrumenta. Ofiţerul SRI, care a fost şi el reţinut de DNA, e acuzat de trafic de influenţă în rambursări de TVA.
Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sibiu şi ofiţerul SRI au fost duşi la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii vor decide dacă vor accepta propunerea de arestare a acestora.
Florin Apostu susţine că este nevinovat. El a fost întrebat de jurnalişti, la intrarea în sala de judecată, de ce a fost reţinut, iar, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a răspuns că este cercetat pentru trafic de influenţă, dar că nu are nicio vină în acest caz, susţinând că este nevinovat. Pe de altă parte, la intrarea în sediul Curţii de Apel Alba Iulia, ofiţerul SRI nu a dorit să facă nicio declaraţie.
Potrivit surselor judiciare, în aceeaşi cauză mai sunt vizaţi un om de afaceri şi unul dintre adjuncţii şefului IPJ Sibiu. La începutul săptămânii viitoare, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi sibieni este citat şi el, la DNA Alba, în acelaşi dosar.
Un ofiţer SRI şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu au fost reţinuţi de procurorii DNA, pentru comiterea unor acte de corupţie,