Un secretar de stat din Ministerul de Externe, Anton Niculescu, îi explică unui ministru, Zsolt Nagy, acuzat de trădare, cum să pună presiune pe procurorii care îl anchetau. Ministrul ezită, de teama că ar deranja Cotroceniul, într-o perioadă în care o comisie prezidenţială analiza dacă să aprobe sau nu urmărirea penală a lui Nagy.

Este luna decembrie a anului 2006. Unul dintre cele mai mari scandaluri din politica românească, cel al privatizărilor strategice, intră cu viteză într-o nouă etapă. La Palatul Cotroceni o comisie abilitată studiază oportunitatea legală ca preşedintele Traian Băsescu să-şi dea avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva ministrului UDMR al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, cercetat pentru trădare. În dosar mai apar numele ministrului Economiei, Codruţ Şereş, anchetat sub aceeaşi acuzaţie, dar şi a doi consultanţi străini, Stamen Stancev şi Vadim Benyatov, cercetaţi pentru spionaj.

Ministrul Zsolt Nagy este încolţit de procurii DIICOT, dar nu rămâne fără sprijin din structuri-cheie ale statului român. Un oficial de rang înalt din Ministerul de Externe îi sare în ajutor: este Anton Niculescu, secretar de stat în MAE, sprijinit de UDMR. Potrivit stenogramelor studiate de România Liberă, Anton Niculescu insistă, în repetate rânduri, pe lângă ministrul Zsolt Nagy pentru ca acesta să treacă la presiuni concrete asupra justiţiei. În viziunea lui Niculescu, ancheta DIICOT era strict „o porcărie": „Te-am sunat să te întreb dacă nu există vreo posibilitate de a protesta vis-à-vis de modul în care eşti tratat. Vreo formulă magică prin care să le spunem: «domnilor, până aici cu această porcărie». Ar trebui să luăm poziţie să se termine o dată cu această porcărie", îi transmite Niculescu lui Nagy în prima discuţie din seara de 6 decembrie 2006.

„I-am sugerat să-şi angajeze un avocat"

Planul lui Anton Niculescu e simplu: minist