În fapt avem un film construit în maniera holistă a filmelor lui Jodorowski, iar regizorul reciclează ironic o serie de clişee-deşeu ale filmelor de categoria B, preluând nu numai retorica şi gestualitatea, ci şi efectele „speciale". Trambulina care lansează toate personajele filmului este o foarte tânără scriitoare care construieşte povestea, aşa că de la cap la coadă privim ficţiunea ei în care intervine în diferite roluri. Pe un pod, Yobbo, Andrezj Wromski (Borys Szyc), îşi recită aproape replicile pe care i le şopteşte scriitoarea în timp ce le compune. Personajul se străduieşte să le asculte, aşteaptă ca fraza să fie completă în cealaltă dimensiune, pentru ca el să o poată prelua: exemplu tipic de denunţare a procedeului care înscrie filmul într-o postmodernă regulă a jocului. Yobbo este îmbrăcat asemeni unui mafiot rus din filmele americane, tuns zero, musculos, purtând un maiou impecabil de alb şi un trening, trăgând pe nas linie după linie de pudră albă, pasional până la violenţă, băiat de cartier mişcân-du-se ca un singur bloc de fibră musculară. Scriitoarea îşi ia personajele din propria familie, le refuncţionalizează şi le predă ficţiunii eliberate de orice constrângeri. În universul dereglat al lui Yobbo, unde există un singur reper esenţial, iubita sa Magda (Roma Gasiorowska), semiprostituată, intră personaje stranii, care pun propriul lor dezechilibru în joc. Angela (Maria Strzelecka), fata emo, vorbind despre moarte, degradare, experienţe suicidare, artă, alimentaţie ecologică comprimă o întreagă sensibilitate masochistă. Dezlănţuirea ei rockandrollistă se termină cu un vomisment artezian, expresie poate a refuzului tinerei generaţii de a înghiţi ceea ce i se dă şi de a lua ce-i place, oricât de toxic ar fi. O altă fată vorbeşte despre importanţa artei, despre idei într-un fel de transport pasional care îi trezeşte lui Yobbo o erecţie. Scena pare