Adrian Severin, ministru în guvernul Petre Roman, este de părere, la fel ca fostul său şef, că echipa guvernamentală instalată la Palatul Victoria în iunie 1990 a fost compusă din specialişti de marcă şi că a reprezentat, probabil, una dintre cele mai valoroase garnituri ministeriale ale României postdecembriste. În volumul memorialistic "Lacrimile dimineţii", fostul ministru a identificat şi a încercat să explice totodată şi neajunsurile echipei Roman. Apelând la propria memorie, Severin exemplifică momente tensionate, situaţii copilăreşti şi scene stânjenitoare la care a asistat pe vremea când era ministrul reformei. Toate - din cauza orgoliului nemăsurat al colegilor săi de Cabinet.
Miniştrii guvernului Roman, scrie Adrian Severin în volumul amintit, au atins cote de excepţie în privinţa coeficientului de inteligenţă, de instrucţie şi de cultură. În iunie 1990, România a dobândit un Cabinet format din "tehnocraţi de valoare internaţională, din intelectuali de expresie universală şi din oameni politici de expresie modernă, europeană". "Şi, totuşi, fără a contesta că echipa a fost una dintre părţile forte ale guvernului Roman, explică mai departe fostul ministru o posibilă cauză a eşecului echipei ministeriale, ba, dimpotrivă, afirmând şi susţinând cu tărie acest adevăr, nu se poate ignora faptul că tocmai prin reunirea multor - oare prea multor? - personalităţi puternice, a unor valori orgolioase (în sensul bun al cuvântului), a unor caractere tari s-a ajuns ca, pe calea unui efect pervers, meritul să se transforme, într-o anumită măsură, dacă nu în vină, cel puţin în vulnerabilitate".
Echipa Roman a fost dominată de psihologia "premiantului clasei", oferă Adrian Severin o posibilă explicaţie lipsei de coerenţă a echipei guvernamentale. Aceeaşi explicaţie o găseşte şi titulaturii complicate a portofoliului pe care l-a deţinut în Cabinet