Vorbe, acuzaţii, poveşti, aşa cum a fost şi aceea cu piatra uriaşă din centrul oraşului Armsfoort din vremea cînd Jean de Leyda era teenager, cum zicem noi astăzi. Se zice că pietroiul era încastrat în pavaj, asemenea unei lespezi de peste opt metri în diametru, şi avea cioplit un text într-o limbă neştiută. Multă lume s-a chinuit să afle ce spune solia aceea şi nimeni nu s-a priceput s-o facă, pînă cînd Johan de Leyda i-a dat de capăt pe cînd petrecea cu teenagerii hip-hoperi de seama sa prin apropiere: „tare mi-aş mai dori să fiu răsturnată pe cealaltă parte“. Alte poveşti rîd de toată zarva şi spun că daravera e o ameţeală a unor beţivi care-şi pierdeau vremea pe la crîşmele din piaţă printre care Johan din Leyda şi-a găsit loc de frunte. Destul de bine că Johan şi cei din crîşme s-au apucat să răstoarne piatra: au făcut mare larmă, cum e şi de înţeles printre beţivi şi, în cele din urmă, au adus macarale speciale şi cu multă lume roată au reuşit, cu strigăte şi opinteli, să o răstoarne. S-au repezit să afle ce spune textul îngropat şi cînd John of Leiden le-a silabisit propoziţia exclamativă: „vai, ce bine e să revezi lumina soarelui“ s-au uitat tîmp unii la alţii şi n-au priceput nimic.

Adăugaţi aici şi faptul că în binecuvîntata carte a lui Maimonide, Călăuza rătăciţilor, se face vorbire în notele traducătorului şi editorului S. Munk despre două manuscrise arabe care s-ar fi găsit în Leyda. Socotiţi că şi editorul de mai tîrziu al cărţii Otto Zeller e din Osnabrück: toate se leagă iar cel care le înnoadă nu poate fi decît jidovul rătăcitor Ahasverus, ex-John of Leiden. O altă coincidenţă, deloc întîmplătoare, e legată de faptul că în anul 1964, în care Otto Zeller retipăreşte ediţia din 1856-1866 prin tehnică fotomecanică, se întîlnesc la Ierusalim Papa Paul al XVI-lea şi Patriarhul Athenagoras I al Constantinopolului, după cincisprezec