Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Manole, pumnul de fier în uniformă albastră

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 octombrie 2010 ·

Cristina Manole a fost de trei ori vicecampioană naţională la box şi a ales să lucreze într-o lume a bărbaţilor, la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

Cristina Manole a început antrenamentele la box la vârsta la care alte fete se preocupă de garderobă sau întâlniri cu prietenele. O întâmplare petrecută la 14 ani a determinat-o să practice un sport dedicat bărbaţilor.

"Am început să fac box când eram în clasa a VIII-a. Un băiat se luase de prietena mea şi eu am sărit să îi iau apărarea iar băiatul acela mi-a dat două palme. M-am enervat şi am vrut să fac un sport că să învăţ să mă apăr. Iniţial am vrut să fac karate dar nu m-a lăsat tata pentru că aveam probleme cu un picior. M-am orientat apoi spre box şi mi-a plăcut foarte mult. Am început cu domnul antrenor Constantin Voicilaş care m-a susţinut şi m-a ajutat foarte mult", ne-a declarat Cristina.

Pasiunea pentru sportul cu mănuşi dar şi seriozitatea cu care îl practica a recomandat-o pe fată pentru concursurile naţionale unde a reuşit performanţe notabile.

"În anii 2001, 2003 şi 2004 am fost vicecampioană naţională la categoria 57 de kg iar aceste performanţe m-au făcut să merg mai departe şi să mă pregătesc şi mai mult", ne-a mai spus Cristina Manole.

Fata şi-a dorit întotdeauna o meserie care să îi dea posibilitatea să interacţioneze cu oamenii iar când a aflat că se fac angajări la Jandarmerie nu a ezitat să se înscrie.

"După ce am terminat liceul am auzit la radio că sunt scoase la concurs posturi la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi cu încadrare din sursă externă. Prima dată am picat şi a doua oară nu am vrut să mai dau dar tot tatăl meu m-a îndrumat şi am reuşit să intru", îşi aminteşte jandarmeriţa.

Întrebări şi răspunsuri:

Experienţa sportivă pe care o ai te-a ajutat în meserie? În primul rând nu folosesc pe stradă tehnicile pe care le-am învăţat în sală,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°