Sursa foto: NorthFotoAproape că nu trece o zi fără ca presa internaţională să nu facă speculaţii pe tema motivelor care au dus la despărţirea cântăreţei Christina Aguilera (29 de ani) de producătorul Jordan Bratman (33 de ani). Potrivit jurnaliştilor americani, cu o zi înainte de anunţul oficial al separării, artista, mamă a unui băieţel de aproape doi ani, s-a prezentat în miezul nopţii la centrul medical Cedars-Sinai, din Los Angeles, cu buza spartă, gura plină de sânge şi numeroase vânătăi.
"Aguilera era însoţită de Jordan Bratman, care le-a spus asistentelor că nevasta lui a căzut în casă. Imediat după aceasta a sosit la spital chirurgul personal al Christinei, care i-a pus câteva copci", a declarat un martor al scenei, care a apreciat că rănile artistei nu erau rezultatul unei căzuturi, ci, mai degrabă, ale unei corecţii fizice. În ultimele zile, presa internaţională a luat la analiză obiceiurile sexuale ale artistei, căreia i-ar plăcea femeile, iar acum ar trăi o poveste de dragoste alături de fosta iubită a lui Lindsay Lohan, DJ-ul Samantha Ronson. De altfel, există voci care susţin că Bratman ar fi lovit-o pe cântăreaţă în toiul unei crize de gelozie.
Sursa foto: NorthFotoAproape că nu trece o zi fără ca presa internaţională să nu facă speculaţii pe tema motivelor care au dus la despărţirea cântăreţei Christina Aguilera (29 de ani) de producătorul Jordan Bratman (33 de ani). Potrivit jurnaliştilor americani, cu o zi înainte de anunţul oficial al separării, artista, mamă a unui băieţel de aproape doi ani, s-a prezentat în miezul nopţii la centrul medical Cedars-Sinai, din Los Angeles, cu buza spartă, gura plină de sânge şi numeroase vânătăi.
"Aguilera era însoţită de Jordan Bratman, care le-a spus asistentelor că nevasta lui a căzut în casă. Imediat după aceasta a sosit la spital chirurgul personal al Christinei, care i-a pu