De altfel, chiar unchiul său a fost cel care l-a găsit cu ştreangul de gât. El se dusese să vadă ce mai face deoarece nepotul său, Robert Gabriel Silcău, de 18 ani, locuia singur, părinţii lucrând în Emiratele Arabe Unite.
În momentul în care a intrat în apartamentul situat pe strada Pescarilor, din Constanţa, el l-a găsit pe băiat spânzurat cu o funie de ţeava de gaze. Lângă el, se afla un bilet în care Gabriel îşi cerea iertare de la prietena lui cu care se certase cu o seară înainte.
Din primele cercetări a reieşit că Gabriel fusese vineri seara cu prietena lui la un majorat unde se certaseră. Mai mult, fata i-a spus că vrea să termine relaţia cu el, lucru care l-a dezamăgit foarte mult pe băiat. Cuprins de depresie, în momentul în care a ajuns acasă a decis că mai bine termină socotelile cu viaţa decât să rămână fără dragostea iubitei lui.
Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central din Constanţa, acolo unde i se va efectua necropsia. Părinţii tânărului sunt aşteptaţi să sosească în ţară pentru a-şi înmormânta singurul copil.
De altfel, chiar unchiul său a fost cel care l-a găsit cu ştreangul de gât. El se dusese să vadă ce mai face deoarece nepotul său, Robert Gabriel Silcău, de 18 ani, locuia singur, părinţii lucrând în Emiratele Arabe Unite.
În momentul în care a intrat în apartamentul situat pe strada Pescarilor, din Constanţa, el l-a găsit pe băiat spânzurat cu o funie de ţeava de gaze. Lângă el, se afla un bilet în care Gabriel îşi cerea iertare de la prietena lui cu care se certase cu o seară înainte.
Din primele cercetări a reieşit că Gabriel fusese vineri seara cu prietena lui la un majorat unde se certaseră. Mai mult, fata i-a spus că vrea să termine relaţia cu el, lucru care l-a dezamăgit foarte mult pe băiat. Cuprins de depresie, în momentul în care a ajuns acasă a decis că mai bine termi