Unanimitatea entuziastă de la votul scăderii TVA dă serios de gândit. Paradoxul este că pe niciunul din atâtea capete luminate nu l-a dus mintea. Opoziţia are o scuză, rolul ei este să fie mai mereu contra, dar cei din coaliţia de guvernământ - PDL, UNPR şi eterna proptea a oricărui guvern, UDMR - au votat contra propriului Guvern!

Sigur că, în acelaşi ton, se putea vota foarte bine scutire de taxe şi impozite pentru toată lumea, precum şi creşteri de lefuri şi pensii de zece ori, pentru toţi. Oricum n-ar fi dat de la ei şi, pe de altă parte, a văzut cineva vreun ministru ori vreun parlamentar tras la răspundere pentru efectele negative ale unui act normativ? S-a mai întâmplat de atâtea ori - impozitul forfetar, birul impus pentru scurt timp, este ultimul exemplu grăitor.

S-a văzut deja, de când România a adoptat Taxa pe Valoare Adăugată, cu 17 ani în urmă, că nicio scădere nu se reflectă în preţuri. Reducerea TVA de la 22 la 19 la sută, în 2000, i-a fericit doar pe comercianţi şi pe producători. Or, în contextul valului general de scumpiri de toamnă, această micşorare a taxei înseamnă un cadou pentru aceştia şi o pierdere pentru buget, care - nu-i aşa? - va trebui acoperită din altă parte, probabil tot din fondurile destinate iniţial investiţiilor.

Şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor, o măsură extrem de nepopulară, a trecut ca prin brânză cu maximum de voturi negative, deşi situaţia României între celelalte membre ale Uniunii Europene este unică şi deloc de invidiat: efectivul populaţiei active este mai mic decât cel al pensionarilor, iar bugetul asigurărilor sociale nu se poate susţine doar din contribuţiile salariaţilor. Aproximativ trei milioane de români care lucrează acum "în afară" contribuie la bugetele de asigurări sociale ale altor ţări. Dacă, la noi, raportul a devenit de multă vreme subunitar, în ţările vest-euro