Muzician sensibil, cu educatie severa, ardeleneasca, Ovidiu Komornyik imbina de minune talentul cu stapanirea perfecta a portativului. Fiecare melodie de-a sa e un succes, fiecare colaborare se dovedeste inspirata. Gloria de azi vine insa dupa ani si ani de munca, de vointa, de incapatanare si incredere ca visurile netradate se implinesc
"Melodii de cantat in fata blocului"
- Esti o figura aparte intre artistii romani. N-ai fost "tanara speranta", iar cand s-a auzit de tine, erai deja acolo, sus, in topul vanzarilor si-n inimile tuturor. Cum se explica ascensiunea asta fulgeratoare?
- M-am nascut cu muzica in sange. Eu mi-am dorit dintotdeauna sa cant. De la trei ani, raspundeam "cantaret", la celebra intrebare "ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". M-a auzit Dumnezeu pana la urma, dar dupa foarte, foarte multa truda. Am debutat la Mamaia, in 1990, dupa patru respingeri, toate pe ultima suta de metri. N-am facut nici un fel de scoala de muzica, n-am luat lectii de canto, am invatat totul singur. Ma duceam la festival, treceam de toate etapele, pana la ultima, iar cand sunam sa vad de ce nu ma cheama la concursul final, mi se spunea ca la anul "sa ma pregatesc de-acasa". Se intampla inainte de revolutie, si era clar ce insemna asta: un plocon. Am refuzat sa accept un asemenea targ murdar, iar in 1990 am reusit fara pile. La acel moment, eram angajat la Teatrul de Revista din Deva. Nu le-am mai spus nimic alor mei, ca ma inscriu din nou, erau deja exasperati de incercarile si dezamagirile mele; am inventat o poveste si am venit singur la Bucuresti. Anul acela a fost foarte bun pentru Mamaia. Intre ultimii, de altfel. Toti cei zece concurenti care au ajuns in finala atunci au facut cariera; printre ei, regretata Laura Stoica (care a luat si trofeul), Adrian Enache, Aurelian Temisan, Carmen Trandafir, Daniela Gyorfi, Cristina Spatar si
