Maramureşenii pasionaţi de ciclism pot participa, în acest sfârşit de săptămână, la două concursuri de mountain bike: „Trofeul Ţării Lăpuşului“ şi „Cupa Şatra Pinţii“, ediţia a II-a.
Potrivit organizatorilor startul primei competiţii, Trofeul Ţării Lăpuşului, se va da dumunică, 24 octombrie, de la ora 11.00, iar traseul va fi de tipul XCP (Cross Country Point-to-Point).
Traseu de 33 de kilometri
„Pentru ambele concursuri am stabilit acelaşi centru de concurs, şcoala din Cupşeni, unde se vor putea face înscrierile chiar cu o jumătate de oră înainte de start“, a explicat Karoly Racz, coordonatorul tehnic al competiţiilor. Astfel, între 10.00-10.30 au loc înscrierile, urmând ca de la ora 10.40 până la 10.55 participanţii să se deplaseze în localitatea Costeni, la bifurcaţia spre Stoiceni. Startul propriu-zis va avea loc la ora 11.00. „Trofeul Ţării Lăpuşului se acordă câştigătorului traseului de 33 de kilometri, indiferent de categoria de vârstă“, mai spune Racz. Vor fi premiaţi primii trei clasaţi la băieţi pentru categoriile 16-18 ani,19-39 şi 40 plus, iar pentru fete competiţia este deschisă de la 16 ani plus. Trofeul este realizat din lemn, chiar de localnici, şi are aproximativ 50 de centimetri. Celelalte cupe vor fi realizate tot din lemn. Înscrierea la această competiţie îi costă pe participanţi 10 lei.
Gulas pentru toată lumea
După încheierea primului concurs se va da startul „Cupei Şatra Pinţii“ care se va desfăşura pe un traseu marcat de 5 km în localitatea Cupşeni. La acest concurs vor fi premiate categoriile de băieţi 7-10 ani şi fete 10-12 ani. După festivitatea de premiere toţi participanţii sunt invitaţi la un gulas din partea organizatorilor. Potrivit regulamentului, competitorii trebuie să poarte cască de protecţie.