Roşu este cu adevărat culoarea pasiunii şi îi face pe bărbaţi îşi piardă minţile atunci când o poartă femeile. Potrivit unui studiu publicat în European Journal of Social Psychology şi citat de site-ul descoperă.ro, reprezentanţii sexului tare le găsesc pe fiicele Evei mai atrăgătoare atunci când poartă roşu şi sunt mai interesaţi de o întâlnire cu ele. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au arătat unora dintre bărbaţii participanţi la studiu fotografia unei femei "moderat de atrăgătoare", îmbrăcată cu o bluză roşie, iar celorlalţi, fotografia aceleiaşi femei, însă purtând o bluză albastră.
Nota medie acordată de primul grup a fost mai mare decât cea dată de al doilea grup, demonstrând că roşul adaugă un plus de atractivitate persoanei care o poartă. Când li s-a solicitat să spună ce întrebări ar pune femeii respective, domnii din grupul "roşu" s-au arătat mai înclinaţi către flirt, iar atunci când li s-a vorbit despre posibilitatea de a obţine o întâlnire cu ea, participanţii şi-au tras scaunele mai aproape. Explicaţia acestui fenomen ar fi împrumutată din zoologie: roşul semnalează apariţia unei ocazii de împerechere, deoarece, adesea, în regnul animal, colorarea în roşu a unei părţi a corpului arată că o femelă se află în perioada fertilă.
Roşu este cu adevărat culoarea pasiunii şi îi face pe bărbaţi îşi piardă minţile atunci când o poartă femeile. Potrivit unui studiu publicat în European Journal of Social Psychology şi citat de site-ul descoperă.ro, reprezentanţii sexului tare le găsesc pe fiicele Evei mai atrăgătoare atunci când poartă roşu şi sunt mai interesaţi de o întâlnire cu ele. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au arătat unora dintre bărbaţii participanţi la studiu fotografia unei femei "moderat de atrăgătoare", îmbrăcată cu o bluză roşie, iar celorlalţi, fotografia aceleiaşi femei, însă purtând o