Copiii primului val de români stabiliţi pe meleaguri spaniole au ajuns la vârsta angajării. Unii muncesc în construcţii, alţii studiază din greu. Cu toate acestea, spaniolii încă au o imagine proastă despre români, pe care şi-o formează mai ales de la televizor.

Deşi muncesc pe brânci pentru ţara adoptivă şi nu sunt văzuţi mereu cu ochi buni de populaţie, românii din Spania nu vor să se întoarcă acasă, în România. Generaţia a doua de imigranţi este deja hispanizată, cel puţin în gândire.

Mai citeşte şi:

"Românii din Castellon sunt o generaţie care nu se va mai întoarce în România"

La aeroportul din Madrid, bagajele ţi le controlează o româncă, dacă te-ai rătăcit, la metrou, te îndrumă tot un român. La restaurant, ai toate şansele să comanzi dintr-un meniu spaniol mâncare gătită de un român. Nu mai sunt căpşunarii mediatizaţi de altădată, ci constructori, patroni de restaurante şi studenţi eminenţi.

Daniela (23 de ani), teleormăneancă, trăieşte de aproape patru ani în Spania. Este chelneriţă la restaurantul unui român din Madrid şi câştigă, spune ea, suficient cât să-şi acopere cheltuielile - chirie şi mâncare - şi să-i mai rămână şi ceva în plus. Îi este dor de prietenii de-acasă, dar să se-ntoarcă e decizie grea.

O româncă vorbeşte despre prejudecăţile spaniolilor din Galicia

Daniela povesteşte râzând că a lucrat în Spania doar pentru patroni români. Dar Nicu (patronul restaurantului) este primul care o lasă să vorbească româneşte. Ceilalţi se temeau că le pleacă clienţii dacă o aud vorbind româneşte. Când a ajuns în Spania, cu părinţii, s-a angajat la o fabrică de mezeluri, în Castellon. Primul serviciu din viaţa ei.

,,Aveam 20 de ani şi lucram 18 ore pe zi, într-o hală unde era înfiorător de frig. Câştigam 600 de euro pe lună", povesteşte românca.

După un an, patronul i-a mărit salariul l