Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arbitrii din „optimile“ Cupei României. Derbiul oltean Pandurii - Craiova, la mâna lui Tudor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 octombrie 2010 ·

Comisia Centrală de Arbitri a făcut publice delegările de la partidele contând pentru optimile de finală ale Cupei României-Timişoreana.

Derbiul Olteniei dintre Pandurii şi Universitatea Craiova, programat joi, de la ora 18.30, la Târgu-Jiu, va fi condus la centru de Alexandru Tudor.

Bucureşteanul va fi ajutat la cele două margini de asistenţii Eduard Dumitrescu şi Marius Nicoară, iar arbitru de rezervă a fost delegat Cătălin Buşi

Tudor nu este un arbitru chiar pe placul oficialilor Ştiinţei, aceştia având mereu ceva de reproşat după partidele conduse de el. S-a întâmplat chiar în acest sezon, după Craiova - CFR Cluj 0-0, meci disputat în prima etapă, la Severin, când Tudor nu a acordat un penalty oltenilor.

Totuşi, cu Alexandru Tudor la centru, Universitatea a obţinut şi prima victorie în deplasare din acest sezon, 4-1 la Târgu Mureş, bucureşteanul arbitrând atunci impecabil, cu Victor Piţurcă pe margine.

Iată şi celelalte delegări de la meciurile din optimile Cupei României:

FC Braşov - „U“ Cluj, marţi, ora 16.00

Arbitri: Paul Unimătean - Iulian Radu, Florin Păunescu. Rezervă: Lucian Rusandu

FC Timişoara - Voinţa Sibiu, marţi, ora 18.30

Marian Balaci - Iulius Timar, Stelian Slabu - Ştefan Erdei

Dinamo - Alro Slatina, marţi, ora 21.00

Georgian Ionescu - Ovidiu Artene, Daniel Hulubei - Adrian Stănescu

Gloria Bistriţa - Unirea Urziceni, miercuri, ora 16.00

Augustus Constantin - Zoltan Szekely, Petru Gaşpar - Mihai Prodan

CFR Cluj - FCM Tg. Mureş, miercuri, ora 18.30

Draoş Istrate - Gabriel Bârjac, Nicolae Megheşan - Florin Marcu

Steaua - Sportul Studenţesc, miercuri, ora 20.45

Alexandru Deaconu - Bogdan Velicu, Florin Ungureanu - Cristina Dorcioman

Astra Ploieşti - Rapid, joi, ora 20.45

Radu Petrescu - Andrei Const

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°