S-au vânturat în ultimele zile tot felul de explicaţii pentru votul pe dos al portocaliilor privind TVA la alimente şi impozitarea pensiilor. Ba că deputaţii erau neatenţi, iar unii - mahmuri după un chef cu o noapte înainte, ba că de vină ar fi consilierii care nu i-au prevenit (inclusiv pe cei ca Udrea, Ialomiţianu sau Botiş, care-s şi miniştri?) că avizul Guvernului e negativ. Cel mai aiurea scenariu susţinea că totul ar fi fost o făcătură care să-i permită lui Băsescu, în campanie de revopsire ca preşedinte grijuliu cu nevoile naţiei, promulgarea, urmând ca Boc să dea o OUG prin care să amâne sine die aplicarea. Lucrurile au fost însă lămurite de Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, cel care conduce efectiv România şi care a indicat scurt, fără drept de replică: până la 1 noiembrie, Guvernul (şi parlamentarii săi, desigur) să modifice... modificarea şi să “rezolve situaţia”.
Ar fi multe de spus. Nu s-a prezentat nici un studiu de impact financiar realist al măsurilor respective, mai ales al reducerii TVA la alimente la 5%. Unele goarne guvernamentale dau alarma că Bugetul ar pierde vreo două miliarde de euro. Deşi ar fi stimulat consumul, deci ar creşte producţia impozitată, iar preţurile ar scădea şi, totodată, ar fi încurajată ieşirea la suprafaţă a evazioniştilor. Nemaivorbind de beneficiul social, în contextul în care, la preţurile cele mai mari din UE, românii au veniturile cele mai mici.
Nu rezistă nici argumentul crizei economice. Criza a lovit şi Anglia, Irlanda sau Malta, dar asta nu le-a oprit, spre a-şi proteja populaţia, să aibă zero TVA la alimente. În Uniunea Europeană, media TVA la alimente e de doar 9,2%. E drept, prin celelalte ţări, nu şi în România, guvernanţii ştiu că prima lor obligaţie e să apere interesele populaţiei, în primul rând ale nevoiaşilor. Altfel, zboară de la putere.
