Ce periculos e, când ai puterea în mână, să-ţi imaginezi că puterea asta va fi veşnică şi că n-o s-o împarţi cu nimeni.
Prin 1991, pe când părintele ei, Antonie Iorgovan lansa la apă Constituţia, puţină lume înţelegea ce cadou otrăvit i se oferise. Au ieşit oamenii, cu mic, cu mare, să voteze năzbâtia. Nu puteau fi convinşi de contrariul. Nu-i niciun secret, fusese creată după chipul şi asemănarea lui Ion Iliescu şi tocmai pe dânsul trebuia să-l servească. În numele ei, dl preşedinte a luat hotărâri ce au păgubit România la propriu şi la figurat. Nici cea de-a doua nu a ieşit mai brează. A fost făcută în aşa fel, încât să-i dea mână liberă prezumtivului viitor preşedinte, Adrian Năstase. Era tot un op strâmb, făcut pe genunchi, cu partidul de la putere în gând, slugă credincioasă a băieţilor deştepţi care stăpâneau ţara. Întâmplarea a făcut să vină la putere, ca prin farmec, adversarul. Care adversar a găsit în ponosita noastră Constituţie tot atâtea găuri cât are roata de caşcaval! Prost să fii să nu profiţi. Toţi cei care au pus umărul la adoptarea actului respectiv şi care au încălcat grav legea (prelungind cu o zi referendumul, dacă vă aduceţi aminte) s-au trezit pe dinafară. Dintr-o şiretenie păguboasă, au pus în mâna duşmanului toate cheile de la casa cu bani. Nu le mai rămânea decât să fluiere a pagubă.
Nu e un fenomen nou. Când vine la putere, un partid încearcă să adopte legi care să-l pună într-o poziţie avantajoasă, să-i dea mai multe şanse, să forţeze mâna norocului. Aflaţi sub mare presiune în 2008, liberalii au adoptat un hibrid de lege electorală. Ciudat e că tot poporul, dimpreună cu partidul prezidenţial, cerea uninominalul în două tururi. A fost legiferat un hibrid care împăca veşnica nostră capră cu varza cea ofilită a principiilor. Aproape un an de zile, Elena Udrea (ieşită pe locul întâi în circumscripţia ei) l-a tocat mărunt, ironic,
