Gorjenii sunt aşteptaţi astăzi, la slujba de sfinţire a Bisericii Sfântul Gheorghe, aflată lângă Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei.
Astăzi va avea loc sfinţirea Bisericii ,,Sfântul Gheorghe” a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, slujba religioasă de sfinţire, fiind oficiată de un sobor de preoţi din care fac parte şi Înalt Prea Sfinţia sa Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie Arhiepiscopul Tomisului şi Constanţei şi trei preoţi de la Catedrala Metropolitană Iaşi.
Cu prilejul acestui eveniment a fost aduse casete conţinând fragmente din moaştele Sfinţilor Mucenici Epitect, Astion şi Panteliemon, fiind preconizată o afluenţă mare de credincioşi atât din judeţul Gorj cât şi din judeţele limitrofe. Pentru realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât pe timpul pelerinajului credincioşilor cât şi pe timpul oficierii slujbei religioase, jandarmii gorjeni în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Gorj vor asigura ordinea publică în zona Bisericii ,,Sfântul Gheorghe” Paraclis a Spitalului Judeţean Gorj, fiind organizat un cordon de ordine şi patrule de ordine publică cu misiunea de preveni săvârşirea de fapte antisociale.
Jandarmeria sfătuieşte cetăţenii care intenţionează să ia parte la aceste activităţi să manifeste calm, înţelegere şi să nu producă dezordine. Cetăţenii care sunt martori la săvârşirea de fapte antisociale, pot solicita sprijinul jandarmilor prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.