Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacau: Actorii de la Teatrul de Animaţie, la cerşit

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 octombrie 2010 ·

Prezenţi la un protest al bugetarilor, artiştii au jucat roluri de cerşetor şi preot pentru a arăta în public cât de greu le este. Unul a cerut bani de la trecători, iar altul a avut grijă să dea cu tămâie în jur pentru a alunga duhurile rele. Bugetarii sunt decişi să continue protestele şi săptămâna viitoare.

Disperaţi că nu mai au cu ce să-şi întreţină familiile, actorii, asistenţii maternali, profesorii şi alte categorii de bugetari au ieşit ieri în stradă.

Marian Puiu Gheorghiu (50 de ani) este actor la Teatrul de Animaţie din Bacău de mai bine de 20 de ani. După o viaţă trăită în această instituţie, a ajuns acum să câştige doar 470 de lei lunar.

„Este foarte greu. Ne-au scăzut salariile cu aproape 65% şi nu mai reuşim să ne întreţinem. O să murim pe baricade. Mulţi colegi au plecat deja şi îi înţeleg. Şi eu am rate la bănci şi datorii la întreţinere, iar soţia va fi disponibilizată luna viitoare“, ne-a declarat Marian Puiu Gheorghiu.

Au cerşit bani pentru lumânări şi tămâie

Meseria pe care o are nu-i permite să-şi mai ia un serviciu pentru a-şi rotunji veniturile. „Cine mă angajează pe mine două zile pe săptămână? Eu azi sunt în Bacău, mâine pot fi cu trupa în alt judeţ“, a mai spus actorul. Marian Gheorghiu are un fiu la Bucureşti, absolvent de facultate, care este tot şomer.

În cariera sa a interpretat zeci de roluri. A fost pe rând Lupul din „Capra cu trei iezi“, Păcală, Făt-frumos, Împărat sau Leu, toate personaje menite să bucure copiii. Dar pentru a exprima cât de greu o duce în prezent, artistul a jucat ieri rolul unui cerşetor. Câţiva şoferi şi-au făcut milă de el şi au contribuit la fondul pentru tămâie şi lumânări, administrat de un coleg sunetist care a fost distribuit în rol de preot.

Bugetarii, solidari

„Facem haz de necaz, dar situaţia este dramatică. Cu salariile de acum nu ave

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 49 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

POLITICO: De ce votul prezidenţial din România ar putea zgudui NATO

News.ro acum 43 minute
România este o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sceptic faţă de NATO, Călin Georgescu, să devină preşedinte duminica viitoare derutează alianţa, scrie miercuri POLITICO. Ţara cu 19 milioane de locuitori es

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum o ora
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum o ora
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 51 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Studiu Deloitte: șapte din zece companii din România se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă și informarea stakeholderilor apar în topul priorităților tranziției

HotNews acum 38 minute
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare,de lamoderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani, arată studiul Deloitte „Economia circulară

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum o ora
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 3 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°