Până pe 26 octombrie, dascălii doljeni trebuie să hotărască dacă vor să întrerupă activitatea timp de o zi în şcoli. Toţi reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar şi universitar doljean vor participa săptămâna viitoare la dezbaterea pe tema moţiunii.
Reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământul doljean au lansat, vineri, în toate unităţile de învăţământ un referendum prin care se încearcă aflarea poziţiei dascălilor privind încetarea activităţii didactice pe 28 octombrie 2010, ziua angajării răspunderii guvernamentale pe Legea educaţiei naţionale. Decizia de încetare a activităţii didactice programată pentru joia viitoare a fost luată după întâlnirea celor patru federaţii. „Decizia guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea educaţiei naţionale, ignorându-se total dialogul social, dar şi dorinţa de a permanentiza reducerile veniturilor salariaţilor din învăţământ şi de a nu aplica Legea salarizării unitare începând cu 1 ianuarie 2011, ne-au determinat să luăm decizia ca, pentru o zi, să încetăm activitatea în unităţile şcolare. Nu este vorba de grevă, deoarece dascălii vor veni la şcoală, elevii de asemenea, însă nu se vor desfăşura activităţile curente, ci dezbateri pe diverse teme, iar elevii vor fi supravegheaţi“, a precizat Constantin Lungulescu, preşedintele „Spiru Haret“, filiala Craiova. Potrivit acestuia, în Dolj există tot mai des semnale prin care profesorii navetişti vor să renunţe la catedră, neavând posibilitatea să suporte din propriul buzunar costurile de transport până la şcoală.
80 de profesori universitari craioveni vor merge la miting
Reprezentanţii FSLI Dolj au precizat că fiecare dascăl are posibilitatea să decidă dacă vrea să întrerupă activitatea sau nu. „Noi nu am făcut altceva decât să transmitem mesaje fiecărei unităţi şcolare, iar profesorii vor decide ceea ce este mai bine pent